Derby în D.N.S.: Stejarul Buzău – CS Năvodari! Sîmbătă, de ora 12.00, în Parcul Tineretului

Cel mai aşteptat meci al sezonului de toamnă în Divizia Naţională de Seniori se joacă sîmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul din Parcul Tineretului. În fapt o reeditare a finalei Cupei României, faza D.N.S., care a avut loc în primăvară, pe teren neutru, în Ghencea, partida dintre Stejarul şi CS Năvodari are o importanţă majoră în economia clasamentului la vîrf. Cele două echipe se află în luptă directă pentru unul dintre primele două poziţii, dar dincolo de un rezultat sau altul stă orgoliul fiecăreia dintre formaţii de a arăta că ea este mai bună. Acum, avantajul moral este de partea rugbiştilor buzoieni, care, vă reamintim, pe 29 aprilie, au cîştigat finala din Ghencea cu 21-14 şi trofeul pus în joc. Iată ce au declarat înaintea acestei partide preşedintele Vasile Niţă, antrenorul Costică Merşoiu şi căpitanul Cornel Tatu

faza

Vasile Niţă:

„Este cel mai important meci din prima parte a campionatului! Noi avem un atu în faţa Năvodariului, am cîştigat Cupa României şi n-am cîştigat-o oricum, practic rezultatul a fost de 21-7 (n.r. 21-14 la final), cu un eseu marcat după o fază foarte discutabilă. Eu, ca fost arbitru, ştiu să evaluez ceea ce s-a întîmplat. Ei vin foarte supăraţi că noi am cîştigat atunci şi că i-am învins la o diferenţă destul de mare. Urmăresc cu mare înfrigurare să văd ce se întîmplă cu vremea, pentru că sîntem o cavalerie uşoară, sîntem foarte mobili, facem rugby spectacol şi de aceea eu zic că cei care vor veni la stadion vor avea ce să vadă, un spectacol adevărat. De ce? Pentru că noi jucăm un rugby foarte frumos, iar Năvodariul este o echipă foarte, foarte bună. Comparîndu-ne cu cei de la Năvodari, să spunem că au un lot foarte numeros, cred că se duc la 35 de jucători, sînt foarte mulţi jucători foşti la Farul, deci practic noi jucăm cu Farul! Cine ştie ce performanţe a făcut Farul, cunoaşte despre ce este vorba şi ştie ce va fi sîmbătă. Repet, au o echipă foarte bună, omogenă şi echilibrată pe compartimente, înaintarea foarte bună, o linia a treia foarte mobilă şi nişte treisferturi de calitate superioară. Acelaşi joc practică şi ei, numai că sînt puţin mai greoi pe înaintare decît noi. Noi sîntem mai mobili, avem un elan tineresc, tinereţea sperăm să-şi spună cuvîntul şi la acest meci. Eu sper să cîştigăm, avem dorinţa şi putinţa să facem lucrul acesta, tratăm fiecare meci foarte serios, singura noastră scăpare după un an de zile a fost cel cu Suceava, sperăm să nu se mai repete şi cu toţii ne dorim victoria sîmbătă!”

nita

Costică Merşoiu: 

„Pentru noi toate meciurile sînt importante. Noi sîntem o echipă mică, cu pretenţii mari. Pentru noi fiecare meci este foarte important şi îl tratăm ca atare, ca pe o finală, nu contează că jucăm cu Năvodariul, Suceava, Galaţiul sau Bîrladul! Năvodariul este o echipă cu pretenţii foarte mari, cu un buget foarte mare, cu nişte jucători foarte buni. Să nu uităm că noi am pierdut 5 jucători, Baraulea, care s-a dus la Dinamo şi alţi 4, dar asta nu înseamnă că plecăm cu un handicap. Doamne-fereşte, nu! Dacă jucăm cel puţin la fel de bine cum am jucat cu Bîrladul, eu spun că n-avem cum să nu-i batem! Îmi doresc să facem un meci bun, cu toate că avem doi băieţi accidentaţi şi căpitanul de echipă are probleme la genunchi, dar a fost bine că am avut pauza asta, după ce am amînat meciul cu Aradul. E un meci foarte greu, pe care noi sperăm să-l cîştigăm. Le stă în putere băieţilor şi dacă practică jocul pe care îl practicăm noi de obicei, n-avem cum să nu cîştigăm!”

DSCF0329

Cornel Tatu:

„Este un meci foarte important pentru noi, este important să luăm fiecare meci în parte şi să-l cîştigăm, pentru că asta ne-am propus de la începutul sezonului. Ei sînt foarte bine organizaţi, şi-au păstrat lotul, au un lot omogen, sînt nişte jucători foarte valoroşi acolo. Am foşti colegi de la Steaua care joacă în prezent la Năvodari. Noi, din păcate, am pierdut cîţiva jucători care făceau parte din primul 15, dar în schimb avem nişte tineri foarte dornici de afirmare, bine pregătiţi, care aşteptăm să se ridice măcar la nivelul, dacă nu peste al celor care au plecat. O să mizăm pe o apărare foarte bună, pe o organizare foarte bună, sîntem, dacă avem şi vreme bună, destul de mobili, ceea ce ar putea să ne avantajeze. Aşteptăm şi suporterii să fie alături de noi, pentru că avem mare nevoie de susţinerea lor, care reprezintă un plus pentru echipă!”

Florin Tatu bucata cu el

line
footer
Cu sprijinul Netwave SRL | Designed by freelancer