Gata, start! RCM Galaţi – Stejarul Buzău – sîmbătă, ora 12.00, etapa 1 D.N.S.

Stejarul începe sîmbătă, ora 12.00, la Galaţi, un nou sezon în Divizia Naţională de Seniori, care se va disputa în actuala ediţie, în premieră, în sistem toamnă – primăvară. Stejarul va avea parte, la debut, de un adversar redutabil, RCM Galaţi. “Campionatul este foarte puternic, la un nivel foarte-foarte ridicat. Năvodariul, care e de fapt Farul, are o putere financiară incredibil de mare pentru ceea ce ţintim noi sau ceea ce ne-am dori noi să avem ca să putem să susţinem toată masa aceasta de jucători. Galaţiul şi-a permis să aducă 14 jucători de afară, va fi foarte greu meciul, sincer spun că mă tem de acest joc, e meciul de început de campionat, este tracul, probabil va fi cîteva minute, după care trece repede, dar privind realist este poate meciul cel mai greu din turul campionatului. Noi sperăm să cîştigăm, pentru că orice pas cu dreptul înseamnă un parcurs bun”, a spus preşedintele Stejarului, Vasile Niţă. 

 Lot Stejarul: Nicu Baboiu, Daniel Barbu, Alexandru Bîsceanu, Mihail Boian, Ionuţ Bratu, George Bulearcă, Mădălin Caloian, Laurenţiu Cocîrlă, Alin Constantin, Daniel Deaconescu, Lucian Dinu, Alin Dumitrache, Mihai Golubenco, Andrei Gongu, Lucian Grigore, George Moise, Teodor Niţu, Ionuţ Platon, Cristian Spătărescu, Cristian Stuparu, Bogdan Suflea, Cornel Tatu, Marius Trifan. Antrenor: Costică Merşoiu

 D.N.S. – Etapa 1

 Sîmbătă:

-ora 10.00: CS Năvodari – CSUAV Arad

-ora 12.00: RCM Galaţi – Stejarul

-ora 13.00: Ştiinţa Petroşani – CS Mănăştur

Duminică:

-ora 10.00: RC Bîrlad – Bucovina Suceava

  

Mai buni ca în primăvară

Stejarul atacă cu forţe proaspete sezonul de toamnă, unul în care echipa buzoiană vrea să confirme performanţa din primăvară, cînd a cucerit, cu victorii pe linie, Cupa României, faza D.N.S. Optimismul a rămas la cote înalte în tabăra Stejarului, preşedintele Vasile Niţă fiind convins că echipa este acum mult mai bună, iar transferurile reuşite în vară, internaţionalii moldoveni Golubenco şi Boian, plus Bîsceanu, revenit din Anglia, au adus mai multă calitate în joc. „Eu spun că echipa este mult mai închegată! Noi am jucat 7 meciuri şi finala şi s-a crescut de la meci la meci, s-a văzut în joc, s-a văzut în rezultate. Noi am făcut într-adevăr o familie, se simte lucrul acesta, dar ceea ce am cîştigat noi şi este cel mai important acum, la început de campionat, este faptul că a devenit o plăcere să vezi cum circulă mingea pe treisferturi. Am adus 2 jucători foarte buni la centru, e vorba de Golubenco şi Boian şi asta dă o fantezie aparte. Sînt nişte jucători foarte tehnici şi e ceva plăcut. Întoarcerea lui Bîsceanu la echipă, din Anglia, este de bun augur, faptul că şi Caloian joacă cu colegul lui de la juniori, faptul că sînt copii crescuţi de noi înseamnă foarte mult” – Vasile Niţă, preşedinte Stejarul Buzău.

 

Consiliul Judeţean şi sponsorii asigură supravieţuirea. Mulţumim!

 „Financiar sîntem într-un stadiu foarte greu. Singurul nostru balon de oxigen este Consiliul Judeţean, căruia îi mulţumim încă o dată, care şi-a menţinut promisiunea şi cred, şi am rugat, o să facem şi în scris, ca la rectificarea de buget să mai vină cu ceva, să ne mai sprijine, că altfel va fi foarte greu. Suma pe care trebuie s-o refacem în bugetul clubului este foarte mare, foarte mare pentru noi, pentru că atunci cînd nu ai, este foarte mare orice leu. E vorba de acele 2,5 miliarde, bani pe care Primăria n-a putut să ni-i dea. Este foarte greu ca, peste ceea ce aveam, Consiliul Judeţean şi sponsori, să aducem suma aceasta de la alţi sponsori. Sperăm să fie bine, sperăm să iasă bine, sperăm ca toţi sponsorii care şi-au manifestat dorinţa de a veni lîngă noi şi a ne sprijini să o facă pentru a putea să scoatem barca la mal” – Vasile Niţă, preşedinte Stejarul Buzău.

Ce sponsori are Stejarul: Martelli Europe, Hoeganaes, Rotec Forja, Industria Filati, Grup Construct, Eximprod, Alchim 96 Buzău, General Agrocom Service, Eurosting, Slik Impex SRL, Conferic.  

 site rugby

line
footer
Cu sprijinul Netwave SRL | Designed by freelancer