Interesaţi-vă de un anume Merşoiu! Opinie de Codruţ Baciu

Am descoperit rugby-ul recent. Încă îl descopăr, încet-încet, ca pe un dialect străin şi bizar, însă mereu franc în sumedenia de reguli ce-l circumscrie. Ca orice neofit flămînd, am încercat să ratez cît mai puţine meciuri de la Cupa Mondială de anul trecut. Mai mult, mi-am amintit zilele astea de eseul lui Ursache din meciul cu Franţa, dar şi de amorţeala comentatorului TV care părea complet neimpresionat de perspectiva celor 5 puncte. Mai ales acum, după ce am văzut pe viu Stejarul Buzău – CS Năvodari de pe Ghencea, mi se pare iraţional şi iresponsabil de-a dreptul să nu zbieri ca un apucat cînd echipa ta e la 10 metri de linia de ţintă. Revenim la meciul ăsta mai încolo. A plouat mult, sînt încă răcit. Fan al lui Messi şi al lui Zlatan, nu pot să nu observ că există cîteva diferenţe între fotbal şi rugby. Le găsesc a fi pasionante. Să luăm, de pildă, arbitrul. La fotbal, s-ar părea că principalul său scop este acela de a „ţine meciul în frîu”. O echipă întreagă este capabilă, ca la un semn, să tabare pe arbitru, cerîndu-i socoteală şi este adesea nevoie de aportul celorlalţi arbitri pentru a-i domoli pe jucători. La rugby, este fascinant să vezi cum arbitrul este un partener al jucătorilor, nu doar un judecător cu fluier. Imaginaţi-vă numai ce ar însemna ca o echipă întreagă de rugbişti să vină ameninţător spre arbitru. Cat de ridicol ar fi teatrul ăsta, iar ei o ştiu foarte bine! Încă o diferenţă o reprezintă, desigur, banii. Mangoţii. Arginţii. Lovelele. Aici e şi mai simplu. Fotbalul îi are, rugby-ul, nu. Şi încă una: la fotbal mai poţi trage chiulul, la rugby, iarăşi nu prea. Există o jenă în a păcăli atunci cînd ai o sută de kilograme? Despre asta să fie vorba? Poate, dar, cel mai probabil, e ceva mai mult la mijloc. Pe 29 aprilie am aflat despre acel ceva.

Pe Ghencea s-a întîmplat. O mînă de oameni s-au adunat după-amiaza, pe terenul de rugby al complexului, pentru a vedea finala Cupei României D.N.S. dintre Stejarul Buzău şi CS Năvodari. O ploaie rece, burzuluită de vînt, a început să ne lovească din toate părţile începînd cam din minutul 15. Năvodariul a condus cu 7-0, apoi i-am egalat. În spatele buturilor adverse, rezervele Stejarului se încălzeau. Cînd am izbutit să preluăm conducerea, i-am văzut pe aceşti băieţi care nu apucaseră să joace vreun minut încă. Se bucurau aşa cum numai rugbiştii o pot face, sincer şi naiv, sărind cu picioarele la piept, întocmai ca nişte copii răsfăţaţi de soartă. Imaginea aceea este imaginea rugby-ul buzoian. Nu am făcut o poză, dar e mai bine aşa. Să mergem pe încredere.

 Ceea ce mă readuce pe albia unei întrebări care macină: cum poate un club ca Stejarul, cu bani puţini şi condiţii precare, să facă performanţă peste aşteptări? Care este reţeta? Pentru a pune lucrurile în context, trebuie spus, măcar ca exemplu, că CS Năvodari are un buget de aproape 3 ori mai mare ca al nostru, plus avantajul dat de faptul că echipa joacă împreună de aproape 5 ani. Cu toate acestea, ai noştri sînt mai buni. Explicaţia este pe cît de profundă, pe atît de nespectaculoasă. Poarta numele de Dăruire. De la puţinii sponsori, care fac sportul ăsta posibil în Buzău, continuînd cu staff-ul administrativ, care a reuşit să alipească tinerilor din echipă jucători şi antrenori de Naţională, şi terminînd cu jucătorii. Jucătorii, pentru care pasiunea e invers proporţională cu salariul. Şi nu în ultimul rînd, suporterii. Care ar vrea mai mult. Nu mult, ci mai mult. Tribunele din Parcul Tineretului se umplu, încet-încet, de la meci la meci. Din păcate însă, fără o susţinere financiară mai mare, vom avea, în cel mai fericit caz, o stagnare călduţă a echipei. Pentru că, vedeţi, succesul ar trebui, în mod normal, să aducă succes. Nu şi aici, însă. Exemplu: victoria cu Năvodariul ne-a adus, în mod automat, calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, acolo unde ar fi trebuit să jucăm cu vicecampioana ţării, Baia Mare. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o sărbătoare a unui sezon bun s-a transformat în renunţare apriorică: cu 7 accidentaţi, un lot subţire şi fiecare bănuţ chibzuit ca şi cînd ar fi ultimul, nu te poţi prezenta la Baia Mare ca să încasezi de la 100 de puncte în sus.

Rîndurile de mai sus se vor a fi o încurajare, un bravo enorm, în aceeaşi măsură în care se vor a fi un reproş. Da, s-au făcut multe, însă nici o reuşită anterioară nu poate justifica risipa de potenţial. Echipa de rugby a Buzăului poate ajunge sus, dacă fiecare dintre noi ne-am acorda răgazul de a înţelege sportul ăsta, şi de a investi un pic în el, fiecare în felul său. Mergeţi la meciuri, duceţi-vă copiii la antrenamente, faceţi un click pe rugby tv, interesaţi-vă de un anume Merşoiu. Sau, dacă toate astea vi se par derizorii, sponsorizaţi echipa! Fiţi deştepţi, la naiba, că geme fotbalul de investitori proşti.

DSCF4428

line
footer
Cu sprijinul Netwave SRL | Designed by freelancer