Multă muncă pentru îndeplinirea obiectivelor!

Entuziasmul şi optimismul noilor sosiţi este împărtăşit şi de vechea gardă a Stejarului. Doi dintre veteranii lotului, pilierii Marius Trifan (30 de ani) şi Bogdan Suflea (29 de ani), dar şi unul dintre cei mai valoroşi tineri, uvertura Mădălin Caloian (22 de ani), sînt convinşi că echipa este capabilă de fapte mari în noul sezon, mai ales după ce s-a întărit substanţial în această iarnă. Sînt însă cîteva condiţii de îndeplinit pentru realizarea tuturor obiectivelor propuse, în special multă muncă şi toată lumea să fie sănătoasă.

 

MARIUS TRIFAN, pilier Stejarul: „Sîntem o echipă tînără, care ne-am pregătit foarte bine începînd cu luna ianuarie, avem foarte multe de demonstrat şi trebuie anul acesta să rupem rîndurile şi să facem o figură frumoasă. Să ne ţină Dumnezeu sănătoşi, să ne antrenăm bine şi să facem o figură frumoasă, pentru că toată lumea are încredere în noi pe aici, pe plan local şi să atragem şi noi investitori”

 Marius Trifan 

BOGDAN SUFLEA, pilier Stejarul: „Anul acesta avem ca obiectiv o clasare cît mai bună în campionat, în primele 4 dacă se poate şi un traseu cît mai lung în Cupă, dacă se poate s-o şi cîştigăm! Lotul este mult întărit, au venit băieţi cu experienţă, şi cei tineri au crescut, eu zic c-o să fie o desfăşurare mai bună decît anul trecut. Eu îmi doresc să fiu sănătos şi să evoluez cît mai bine!”

 Bogdan Suflea

MĂDĂLIN CALOIAN, uvertură Stejarul: „Dacă muncim şi ne dorim într-adevăr acest lucru, se pot realiza toate obiectivele. Acum ne-am întărit şi echipa şi eu zic că dacă ieşim din iarnă pregătiţi, cu dorinţă, se pot realiza toate lucrurile. Cei noi sînt jucători care vin de la echipele campioane din prima ligă, jucători buni, jucători mai în vîrstă, cu multă experienţă. De exemplu, eu sînt tînăr, am 21 de ani, anul trecut am avut un lot foarte tînăr, toţi am fost sub 21 de ani sau de 21 de ani, doar doi băieţi erau puţin mai bătrîni. Anul acesta vin jucători şi în vîrstă, şi cu experienţă, care au participat la Cupe Mondiale”

Madalin Caloian

line
footer
Cu sprijinul Netwave SRL | Designed by freelancer