Stejarul U16 pregăteşte schimbul pentru echipa mare

Stejarul pregăteşte cu atenţie schimbul de mîine al primei echipe şi pentru asta acordă o importanţă foarte mare formaţiei U16, înscrisă în campionat, zona Moldova. Şi viitorul sună bine, echipa pregătită de Nicolae Tudor înregistrînd două victorii în primele 3 etape, rezultate cu care tinerii rugbişti buzoieni ocupă locul 3. După un eşec la debut pe terenul liderului, CSS Bîrlad, a urmat o victorie cu 5-0 la „masa verde”, cu Gr. Şc. Paşcani şi încă una, sîmbăta trecută, în deplasare cu CSS Tecuci, 24-7. Pînă la finalul turului, micii „stejari” mai au de jucat duminica aceasta, în Parcul Tineretului, cu LPS Focşani şi în deplasare la RCM Galaţi.

 

Clasament Moldova U16

 1.CSS Bîrlad – 15 puncte

2.LPS Focşani – 14 puncte

3.Stejarul Buzău – 10 puncte

4.RCM Galaţi – 5 puncte

5.CSS Tecuci – 0 puncte

6.Gr. Şc. Paşcani – -3 puncte

 

 

 faza rugby deschidere

Preşedintele Vasile Niţă mizează pe ei!

Preşedintele Vasile Niţă are mare încredere în echipa U16 şi în potenţialul ei de creştere în viitor. „Am avut meci la Tecuci cu U16, al doilea din deplasare, în primul am pierdut la Bîrlad, în al doilea am stat, pentru că Paşcaniul nu s-a prezentat şi am cîştigat la „masa verde”. La Tecuci am cîştigat în faţa unei echipe ambiţioase, care a mai jucat şi anul trecut, cu jucători care aveau ceva experienţă ori la ai noştri a fost pentru prima dată cînd joacă în campionat. S-au comportat foarte bine, învaţă rugby-ul corect, acesta e un lucru bun, am cîştigat cu 24-7, e un scor de luat în seamă. Sperăm ca viitorul să fie foarte frumos, să ne creştem copiii”, a spus Vasile Niţă.

line
footer
Cu sprijinul Netwave SRL | Designed by freelancer